1 aprilie – Ziua Măștilor

Mințim (aproape) zilnic. De câteva ori pe zi… Cel puțin la întrebarea Ce mai faci?, cel mai probabil răspundem întotdeauna cu un Bine! senin, mascat, chiar dacă, de multe ori, nu facem așa de bine… Am ajuns în punctul în care ar trebui să avem un dressing și pentru măști…

Ne mințim zi de zi că am fost sau că vom fi, și uităm mult prea des să mai fim! Așa cum spunea și poetul… La trecutu-ți mare, mare viitor! Uităm să îl trăim pe astăzi, deziluzionați fiind de ieri sau de mâine.

Ne lăsăm mințiți. Ne păcălim. De diete. De grila de program TV. De reclamele agresive de pe autobuze, de flyere-le puse pe parbriz, de cutia poștală care e plină de…oferte! De fotomodelele de pe coperțile revistelor de succes. De video-uri și alte chestii motivaționale…

Nu mai avem timp să discernem între ce e adevărat, ce e veridic și drept, de ce e înșelătorie,  joc psihologic sau marketing abuziv. Sau vrăjeală! cum se mai spune în limbaj simplu… Jucăm un fel de alba-neagra cu propria noastră viață. Unica!

De multe ori, chiar căutăm să fim mințiți sau înșelați. Ne auto-păcălim. Am fi gata să falsificăm și analize medicale, diagnostice terminale sau rezultatele de pe cântar… Credem că suferința va fi muult mai ușoară dacă ne amăgim. Dar, de fapt, suferim de două ori!

Nu sunt împotriva umorului de bun gust! Nu, sunt pro. Dar, noi ne păcălim și când ar trebui să fim serioși. Cinstiți. Dăm kilometrii înapoi înainte să vindem o mașină sau zugravim apartamentul mucegăit înainte să batem palma. Sau nu declarăm la stat totul….Sau…Sau… suntem foarte inventivi la tehnici de mințit/furat.

Am și ”legalizat” minciuna. I-am creat o Sărbătoare – Ziua Păcălelii! (Păcală probabil se zvârcolește sub pământ în fiecare an, de 1 aprilie…) Astăzi, Youtube-ul se umple de farse și păcăleli filmate cu telefonul. Lumea se prostește. De multe ori, așa și rămâne și…în 2 aprilie.

Fiecărei frici de-a noastre i-am creat câte o zi specială – așa e și cu Halloween-ul, și cu Ziua Fumatului (care se vrea antitabac…), ș.a.m.d. Masca de o zi! Ne jucăm cu minciuna – vrem să vedem până unde putem merge pe marginea prăpastiei fără să cădem în gol. Dar și golul existențial pare interesant! Parcă nu-i așa boring

Ar trebui să ne scuturăm de minciuna necesară, de adevărul spus pe jumătate, de păcăleli, de vrăjeli, învârteli, scamatorii, de descurcat în viață,șmecherii și alte concepte balcanice de haită și ar trebui să ascultăm sfatul divin:

…Tot ce este adevărat, tot ce este nobil, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este plăcut, tot ce este vrednic de admirat, orice faptă măreață, tot ce este vrednic de laudă – acestea să vă însuflețească!

Eul gol: narcisist și egocentric

Narcisismul este un sentiment nemăsurat și exagerat de iubire de sine. Un fel de filantropie îndreptată spre sine. Dar mult mai acută. Despre Istoria lui Narcis am tratat în acest articol. Astăzi vorbim despre a 3- a caracteristică a eului gol post-modern – egocentrismul narcisist.

Tiparul narcisitului se aseamană mult cu revoluția lui Copernic în ce privește existența de zi cu zi. Din punct de vedere istoric, revoluția fizicianului a marcat momentul când Pământul a încetat să mai reprezinte centrul universului, iar Soarele a fost așezat la locul lui. Egoismul narcisist tânjește după a fi în centru. Buricul pământului! Sub reflectoare. Dar, deasupra lor…

Subiecții acestei boli egoiste manipulează relațiile pe care le au cu cei din jur, inclusiv pe Dumnezeu. Toate acestea, pentru a-și valida propria stimă de sine. Ei nu se pot angaja în relații profunde și de durată, pentru că asta ar însemna acordarea atenției și altor eu-ri… Au o  dorința nelimitată de a le fi mângâiat orgoliul și, din acest motiv, se înconjoară cu oameni care să facă exact asta. Psihologii îi spun cameleonism social.

Narcisistul egocentric evaluează toate acțiunile, toate alegerile, toate activitățile în funcție de măsura în care îl ajută pe el, personal, să își atingă scopurile. Educația e doar pentru a-și dezvolta propria carieră. Oamenii devin obiecte în atingerea țelurilor personale. Dumnezeu – roata de rezervă în bucluc. Concepția despre lume și viață se învârte în jurul unui EU obsedat.

Nu investește decât în el. În abonamente la sală, în suplimente nutritive, haine și accesorii fără număr, produse și servicii singulare (pentru o singură persoană, o singură dată), ș.a.m.d. Ceilalți nu există. Doar gravitează, invizibili, pe lângă el… El e regele de pe placa de șah; restul – pioni.

Cum poți determina dacă o persoană este narcisistă? Simplu, întreab-o! Narcisiștii se simt așa de bine în pielea lor, că nu au nicio problemă să admită acest lucru. Ba chiar se laudă cu asta. Narcisiștii simt un mare gol interior. Acest gol este prezent constant și doar atunci când sunt admirați se poate atenua. Reparația emoțională este însă temporară… Și funcționează ca morfina – e nevoie de doză tot mai mare de la o zi la alta…

De regulă, narcisiștii provin din părinți narcisiști, care le-au oferit o educație și o creștere fără substanță și fond real, autentic. Părinții lor au dorit să fie cei mai buni la școală, cei mai buni la sporturi, cei mai buni la diverse aptitudini, proiectând asupra lor propria lor dorință de superioritate și măreție. Alteori, ei au fost complet ignorați, cu părinți așa de centrați pe propriile lor persoane, încât nu se puteau conecta la nevoile și dorințele copilului…

Cum poți ajuta o astfel de persoană? Cu toate că pare strălucitoare, superioară și infailibilă, în spatele acestor măști de încredere totală în sine se află o identitate fragilă, vulnerabilă la cel mai mic reproș sau critică și, de cele mai multe ori, rănită. Repet, îi lipsește abilitatea de a se (mai) conecta la altă ființă sau de a stabili legături de atașament cu alții. Atașează-te tu de ea! Narcisistul are dificultăți mari în a iubi pe cineva, pentru că nu se iubește nici pe el…

Apropie-te cu aprecieri sincere de el! Narcisistul are nevoie de oameni mai mult decât oricine! Scoate-i în evidență atu-urile, ajută-l să spargă oglinzile în care se admiră îndelung zilnic, ca mai apoi să poți ajunge la inima lui sângerândă. Flămândă de sine… Panseaz-o cu empatie și cu dragoste!

Pentru că nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi…

Antitezele existenței

Opusul dragostei nu-i ura, chiar de-i înfipt-adânc în semen,
Ci-i indiferența care macină mereu, suflet chinuit, peren.
E rău să nu te simți iubit, căci toți simțim un ghes de afecțiune,
Dar și mai rău e să fii tot respins – să nu primești nici ură, nici iubire..

Antinomia adevărului nu stă, adesea, în minciuni pure și sfruntate,
Ci în acel dulce și subterfugic adevăr întortocheat, spus pe jumătate.
E rău să fi mințit în față, în public, cu degetele încleștate pe la spate,
Dar și mai rău e s-ai parte de livrarea doar unei bucăți de realitate…

Și antiteza neagră a credinței nu-i îndoiala, chiar de își caută cuib în credincios
Ci este zilnica, periculoasa necredință, care îi face vânt mereu lui Hristos.
E rău să te apese norii îndoielii, și, totuși, după iei apare iar încrezătorul Soare,
Dar și mai rău e să te-nece necredința, căci ea nu-ți lasă nici liniște, nici viață, nici culoare…

Opusul bunătății nu-i răutatea, chiar de e dureroasă când își înfinge ghearele adânc,
Ci e-a fi bun doar pentru a-ți atinge scopu-ți egoist, tratând pe semen ca pe-un țânc.
E rău să-ți fie răsplătită fapta bună cu răutate, ș-intenția sfântă-n chip demonic,
Dar și mai rău e să ți se-arate bunătate cu mâna-ntinsă, dar cu un pumnal la spate pregătit…

Și pentru viață, nu moartea-i e sfârșit, chiar dacă sunt la cautare creme antiaging, antirid,
Ci e-ncercarea ambulantă de a supraviețui ‘n-această existență, dar încetând a mai fi trăit.
E rău când cei mai tineri părăsesc acest pământ și lasă-n urmă ochi plânși ș-inimi goale,
Dar mai rău e când sunt printre noi, și-s zombii goi ce hoinăresc pierduți pe-a lumii coridoare…

Deci, tu,
Iubește, nu fi indiferent, că asta doare cel mai tare
Și spune adevărul gol-goluț, nu doar pe jumătate
Și nu lăsa ca nihilismul să ucid-a ta credință
Și nu fi bun doar pentru tin’, de-i cu putință,
Căci doar așa trăi-vei cu adevărat a ta viață!

Sibiu, 28. III. 2019

Eul gol: copilăros și infantil

În zilele noastre este foarte bine cunoscut faptul că trăsăturile de caracter specifice perioadei adolescentine rămân predominante muuult timp după trecerea de pragul maturității. Dacă în primul articol din această serie am tratat problema eului individualist, astăzi mergem spre problematica infantilismului eului gol.

Copilăria e bună. E frumoasă, plină de viață, de voioșie. Lipsită de griji. E bine a fi trăită la timp. Multe escapade adolescentine nedorite de părinți pot fi prevenite dacă cei mici nu sunt ținuți doar în lesă în copilărie. În globul de sticlă. Supra-protectivitatea cere libertatea prin toți porii… Ar trebui încurajat jocul în această perioadă sau munca prin joacă. Muncă pură – pe mai târziu…

A da în mintea copiilor e o acțiune și mai bună. Dacă se întâmplă cu o regularitate și intensitate normală… Nu excesiv! E bine pentru părinți să crească odată cu ai lor copii. Să facă teme împreună, excursii, poate și câte o năzbâtie (controlată părintește). Unii mai recuperează aici din ceea ce nu au trăit în paragraful anterior…

Dar… a rămâne un copil (și după vârsta de 25-30 de ani) e o tragedie! Mai ceva ca a lui Caragiale… Copil la minte, copil în gândire, copil în comportament. Din păcate, în vremurile noastre, asistăm la un spectacol al imaturității tot mai des. Tipi obezi de 35 de ani, cu șunci pe coapse, stând pe banii părinților acasă și jucând Counter Strike. Tot mai multe exemplare din această specie astăzi, din păcate…

Eul copilăros are nevoie de totul imediat. La botu calului, cum s-ar zice. Vrea ca micul dejun (pe la ora 12.00) să îi fie livrat lângă mouse zilnic. De mămica ascultătoare. Este controlat de pofte infantile și caută întotdeauna să fie împlinit de lucruri cum ar fi mâncarea, divertismentul și bunurile de larg consum. Cât mai multe, risipă dacă se poate! Pungi de chips-uri goale lângă pat – gârlă…

Pentru o astfel de persoană, munca grea, perseverența, durerea sau amânarea împlinirii dorințelor și a poftelor sunt niște chestii dizgrațioase. De nedorit! Tot ce contează este plăcerea. Și ea trebuie accesată instant. Ca bebelușul de o lună care cere lapte. Hedonism dincolo de limite! Clovni nesătui, care fac crize, dacă nu le satisfaci dorințele…

Pentru eul gol copilăros și infantil, plictiseala este cel mai mare rău care poate interveni în existența sa de toate zilele. În același timp, divertismentul este idolul și obiectivul nr. 1 pentru el. Amuzamentul, în diferitele lui forme… Un fel de Groapa Marianelor, în versiunea umană. Primește totul, dar nu produce/creează/aduce vreun beneficiu pentru cei din jur, pentru colectivitate…

Acești oameni nu trăiesc mult. Mor devreme! Și fizic, dar,  mai ales, pe dinăuntru… O coroziune internă le curmă volitivul și cognitivul. Zi de zi. Ca un cancer osos. Devin niște zombie irecuperabili. Creaturi ambulante, purtate și răsfățate de părinți și bunici inconștienți…

Dumnezeu ți-a dat VIAȚA! Una, nu mai multe (ca în jocurile virtuale). Nu îți bate joc de ea!

Trăiește-o demn! Nu fi un copil risipitor! Fii un adult responsabil, predominant, dar nu uita să fii și copil. Uneori…

Eul gol: individualistul singuratic

În cultura americană modernă, psihologii au descoperit un fel de boală socială ciudată, careia i-au atribuit termenul psihologic de eu gol. Afectează mintea individului, iar apoi viața socială a acestuia. Este tipul de om modern individualist, copilăros, pasiv, egocentric si foarte senzorial. Urmează să scriu o serie de articole despre fiecare latură, dar astăzi începem cu prima.

Un profesor de școală a organizat un program NU drogurilor într-o clasă de elevi. I-a provocat pe elevi să găsească fiecare câte două-trei motive pentru a spune nu drogurilor. Toate răspunsurile au vizat aceeași direcție: interesul personal. Nimic despre afectarea societății, a comunității, nimic despre valori sau etică. Doar să nu îmi facă mie rău…

Lupul singuratic. Aceasta e una din caracteristicile eul-ui gol. Fiecare cu treaba lui. Cu prada lui; cu scopul lui. După noi – potopul! Mentalitatea de eu, mie, a lor mei nu e bună, ca să nu spun că e distructivă. Ne transformă în bufnițe. Ne separă de toți și toate. Ne desocializează, iar facebook-ul și Instagram-ul doar ne ajută în acest demers…

De obicei, eu-l individualist e cel care aruncă gunoiul unde îi vine bine, parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități. Ascultă manele foarte tare, iar la o cerere de reducere a volumului înjură sau e agresiv. Nu e un vecin bun, nu e un angajat respectabil. De cele mai mult ori, nu e nici un soț/soție potrivit/ă pentru partener. Asta, pentru că s-a casătorit doar ca să îi fie lui/ei bine… Un fel de căsnicie cu el/ea însuși/însăși.

Își trăiește dramele în singurătate. Suferă singur când se desparte de iubită și ascultă Chopin și alte piese melancolice când o părăsește bărbatul. A fost rănit de prea mulți si de prea multe ori, încât preferă să nu mai riște! Iese din casă doar ca să meargă până la școală sau serviciu. Și înapoi…

Desigur, o formă sănătoasă de individualism este un lucru bun. Prea mulți cad în extrema cealaltă, încercând să nu fie singuri niciun moment. Mereu înconjurați de oameni, de mulțimi. Mereu gândindu-se cum să acționeze, ce să spună, știind că sunt sub vizorul Paparazzi… Nu, e bine și singur, dar nu prea mult. Chiar Biblia spune asta: mai bine doi, decât unul singur…

Echilibrul! Ah, e greu de atins… Dar merită! Îți dă un scop pentru care să trăiești.

Așa cum afirmă psihologul Martin Seligman, “eu-l gol individualist este un loc nepotrivit unde să găsești un sens în viață…”

Ești singur? Simți că nu ai pe nimeni empatic lângă tine? Fii tu aproapele celor din jurul tău!

Selfie-ul sau istoria lui Narcis

Narcis, spune mitologia, era un tânăr frumos, chipeș din cap până în picioare. Avea un defect: doar flirta și nu se angaja în nicio relație amoroasă. Nimfele îndrogostite sufereau din această cauză. Nemesis, zeița răzbunării, hotărăște să îl pedepsească pe Narcis, făcându-l să își vadă chipul în apa unui izvor. Tânărul se îndrăgostește de… acea imagine, murind de durere, fiindcă nu ajunge la tânărul din apă. Adică la…el!

A trecut mult, de-atunci, pe apa timpului… Narcis e modern acum. Nu mai are timp de prostii – auzi tu, oglindiri în apă?!? Narcis a inventat selfi-ul. Se are pe sine la degetul mic. (Practic, e la degetul mare…) El nu mai pozează natura. Nu mai imortalizează arta. A întors camera dinspre mediul înconjurător spre SINE (“self”). Selfie a fost considerat cuvântul anului în 2013.

În prezent, Narcis nu se mai satură de self i. Aplică tot felul de filtre, de efecte și de retușuri tehnologice și virtuale, pentru a apărea cât mai bine pe luciul apelor rețelelor de socializare. Dar se amăgește! Pentru că socializarea se face în minim doi. Ori, el singur cu obiectivul holbându-se la el, nu poate comunica. Poate doar să apese pe shot până se gată bateria…

Apoi, Narcis intră în depresie și nu știe de ce. Nu găsește nicio cauză. Nici dintr-nsul, nici din exterior! A crezut că, dacă își va canaliza întreaga atenție, energie și…baterie a smartphone-ului întotdeauna numai spre el, îi va fi bine. Însă, acum se gândește ce rost mai are viața… Merge la psiholog, dar acesta îi spune că e perfect sănătos. E bucuros. Își face o poză la ieșirea din cabinet…

Personajul mitologic a murit tragic. S-a stins de dor, lângă apă. De dorința de a primi cât mai multe aprecieri (a se citi like-uri). Dar s-a dus pe apa sâmbetei…

Narcis e astăzi femeia neapreciată suficient de soțul ei, adolescentul neînțeles de părinții săi, copilul nebăgat în seamă de cei din jur… El caută în sine ceea ce nu găsește la ceilalți! El caută să se regăsească.

Dacă vezi vreun Narcis pe lângă tine, oprește-l. Ajută-l! Ascultă-l! Nu îl lăsa să moară pe dinăuntru…

E un suflet prețios! Depune tot efortul să îl ajuți să înțeleagă că fericirea vine atunci când ridicăm ochii din ecrane, dinspre noi și… privim în jurul nostru, spre ceilalți.

Întrebări fundamentale

Cine ești? Nu e vorba de prenumele din buletin. Nici de funcția de pe fișa postului. Nici de zero-urile din cont. Nici măcar despre ce cred unii și alții că știu despre tine. Ci despre caracterul tău. Temelia de sub construcția imaginii tale de sine. Structura din spatele frontispiciului machiat. Fardat, cu multă măiestrie. Ești tu! Așa cum te vede Creatorul tău. Uneori nici tu nu ști cine ești… Tu ești tu! Nu cine spune societatea că ești. Sau casele de modă. Sau notele pe care le primești în școli. Nici măcar funcția ocupată mai târziu.

Ce iubești? Care sunt pasiunile și ce te intrigă? Sunt ele pur egoiste? Ce iubești spune mult despre cine ești tu cu adevărat. Nichita Stănescu spunea că suntem ceea ce iubim! Hobby-uri? Ele crează acțiuni. Acțiunile, obiceiuri. Obiceiurile, comportamente. Comportamentele un stil de viață. Iar stilul de viață este ceea ce ești și faci tu zilnic, în raport cu ceilalți. Sf. Augustin ne provoacă: Iubește-L pe Dumnezeu și apoi fă ce vrei …! De ce? Pentru că dacă Îl iubești cu toată inima, tot ceea ce vei face (spune și gândi) va fi dumnezeiesc. Sfânt! Sfinții nu sunt înrămați – sunt printre noi!

Cum trăiești? De pe-o zi pe alta? De la o chirie la următoarea? E important dacă doar supraviețuim sau dacă într-adevăr trăim. Autentic. Suntem ghidați de un carpe diem petrecăreț și neglijent, sau de o viață echilibrată, demnă? Moralitatea nu stă în numărul faptelor bune, ci în suma situațiilor când puteam să facem răul sau să ne răzbunăm și am ales să nu facem asta. Scopul nu scuză mijloacele. Niciodată!

Unde mergi? Spre ce te îndrepți sau unde vrei să ajungi? Societatea din ziua de azi, sistemul fast (food, move, charging) nu îți mai lasă timp de cugetare. Totul zboară! Fuge! Nu mai apuci să vezi capătul tunelului. Nici luminița. Nu mai acționăm logic, ci din impuls. Shopping pavlovian, credit pe loc cu buletinul, totul instant! Aici și acum!  e sloganul postmodern. Just do it! E importantă și ținta finală, destinația, dar ea e este dată de traiectul și urmele pașilor noștri zilnici. Monotoni, uneori. Dar care se îndreaptă spre…ceva. Întrebarea e: spre ce?

În acest haos al existenței, ar trebui să luăm (și să iau) o pauză, timp în care să încercăm – măcar – să creionăm niște răspunsuri la întrebările de mai sus…

Cine sunt? Ce iubesc? Cum trăiesc? Și unde merg…?