De ce este atât de dificil să crezi în Dumnezeu uneori? (Interviu cu Dumnezeu – ultima parte)

Î: De ce trebuie, uneori, să ne străduim să credem în Dumnezeu? De ce e așa de greu să crezi zi de zi și de ce nu e mai evident Dumnezeu? Parcă e ascuns

R: Pare ascuns. Și este! Ascuns simțurilor noastre, cântarelor, ruletelor. Pe El nu poți tu ca om să Îl cuprinzi, să Îl măsori, să Îl cântărești. E ca și cum ai prinde pești cu o mreajă găurită. Infinitul nu poate fi limitat. Problema oamenilor contemporani este că li se pune presiune pe senzorial foarte mult astăzi. Să vezi, să simți, să pipăi, să auzi, să experimentezi – asta e lumea ta! Just do it! cum zice un slogan binecunoscut. Astfel, mintea unui om care vrea să creadă – și chiar și inima – este trasă în două direcții diferite concomitent. Sau, cum ar spune psihologii, se află într-o disonanță cognitivă. Și atunci, când un om se bazează doar pe simțuri când vine vorba de a crede, el se chinuie, încearcă și se luptă palpabil să înțeleagă necuprinsul. Problema e că a crede = a nu vedea, pentru că ce se vede nu se mai poate crede… Într-adevăr, într-o lume construită pe vizual, e foarte greu să crezi!

Î: Bine, dar atunci nu ar putea Dumnezeu să facă anumite semne la nivel global, să scrie ceva pe cer, de exemplu, ca să vadă toți, să le fie mai ușor să creadă ceea ce nu văd sau să li se confirme credința…?

R: Dumnezeu poate totul. Dar, a-I cere semne și minuni nu este o soluție pentru umanitate. Oricum creștinismul nu este o mașină de răspunsuri la foc automat; viața trebuie trăită deseori (și) în mijlocul întrebărilor fără răspuns, al paradoxurilor, al concluziilor aparent contradictorii… Ei bine, la exemplul cu scrisul pe cer, cu siguranță nu toții oamenii ar crede post-eveniment în Dumnezeu. Asta, deoarece, mulți ar confirma ca a fost doar o halucinație, o hologramă. Tot așa, dacă Dumnezeu ar vorbi din cer, majoritatea ar spune că s-a auzit un tunet, nu o voce (de fapt, asta chiar s-a întâmplat la botezul Mântuitorului în Iordan)! În al doilea rând, cum spune și proverbul românesc – orice minune ține 3 zile. O credință bazată doar pe un miracol va ține (doar) atât cât ține entuziasmul minunii de la început. Și… orice impresie se estompează odată cu timpul. Nu are un impact continuu. Iar, dacă o persoană își bazează credința doar pe miracole, va avea nevoie de un flux continuu de astfel de întâmplări pentru a o hrăni. În al treilea rând, Dumnezeu nu vrea roboței care să fie hrăniți sau încărcați wireless cu minuni! Credința e o relație personală cu Dumnezeu. Nu un număr de magie cum sunt cele prezentate la Românii au talent…

Î: Și atunci, de ce nu cred toți oamenii în Dumnezeu? De ce există ateii?

R: La această întrebare nu se poate răspunde într-un paragraf. (Nici la celălalte de mai sus). Dar, dacă oamenii ar înțelege că își fac LOR un bine temporar și apoi etern punându-și încrederea în Dumnezeu – Creatorul lor, care îi cunoaște cel mai bine, nu ar mai exista niciun ateu. Mulți spun că ei nu cred, pentru că nu vor să îi facă pe plac  unui bătrânel ce seamănă cu Moș Crăciun, care locuiește pe un tron în cer și dă ordine, nepăsându-i de planeta Albastră câtuși de puțin… Alții, spun că El nu este destul de evident ca să creadă în El. Un Deus absconditus, cum spuneau asceții în Evul Întunecat. Care se joacă de-a v-ați ascunselea… În definitiv, așa și este! Dumnezeu este suficient de evident și de revelat (prin Biblie și prin Fiul său care S-a umanizat pentru oameni tocmai pentru a se arăta) pentru ca cei care doresc să creadă să o poate face, și, în același timp, El este suficient de ascuns pentru cei care nu doresc să creadă și aleg evitarea! Negarea! Cum ai putea să negi ceva ce nu există??

Î: Cum să îmi fie mai ușor cu crezutul? Mai la îndemână, mai simplu, mai evident…?

R: La o scurtă meditație asupra existenței, se poate ajunge la concluzia că tot ce este frumos este, în definitiv, și dificil. Probabil, lupta și disciplinarea cu greul fac parte din tabloul frumosului. Așa e cu nașterea unui copil (travaliu-> nașterea unei ființe vii), cu terminarea unei facultăți (sesiuni grele -> finalizarea unei etape din viață), ieșirea la pensie (muncă susținută ani de zile -> repaus, cei care mai apucă…), ș.a.m.d. Cu credința e la fel. Doar că ea e mai mult decât o ipoteză, o variantă sau o cale de a ieși din bucluc la un moment dat în viață… E o alegere! O alegere de ordin moral. Așa că, întrebarea nu e numai „Înțelegi rațional de ce ar trebui să crezi?”, ci și “Vrei să crezi?”. Astfel, varianta crede și nu cerceta iese din calcul. Corect e crede, cercetează și… vei crede!

P. S. Isus Cristos a spus odată o pildă despre un om care a găsit o comoară ascunsă într-un teren arabil. De bucurie, a lăsat totul, a plecat și a cumpărat tot hectarul de pământ, ca să se poată bucura deplin de comoara sa. Așa e și cu viața de credință. Când găsești adevărul, sau, mai bine spus, Adevărul te găsește pe tine (sau ambele), lași totul, și alegi să Îl crezi! Chiar dacă, alături de credință, vin la pachet, adesea, și scepticismul, îndoielile, întrebările fără răspuns, frământările, tu alegi să accepți tot tacâmul! Cu alte cuvinte, credința înseamnă să cumperi tot ogorul!

(Acesta este ultimul articol din seria Interviu cu Dumnezeu. Dacă dorești să lecturezi și celălalte articole din serie, accesează acest link).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.