E seară. Stând și în acest an în fața șemineului, m-am bucurat de munca pe care o depune pentru a încălzi întreaga casă. Mai mult decât atât, am fost pus pe jar când am realizat ce multe am de învățat de la acesta.

Că lucrurile frumoase pornesc greu. Asemeni focului, când lemnele nu sunt suficient de uscate sau presiunea atmosferică nu ne ajută. Este muncă la început. Dar satisfacția pe care o oferă flacăra puternică mai apoi merită tot efortul. În viață, lucrurile cele mai grele sunt cele mai frumoase.

Că e nevoie de căldură în cămin. Nu doar de cea fizică, ci de cea ambientală. Nu e bucurie mai mare decât ca în camera de zi să fie dragoste, să se audă râsete de adulți, plânset de bebeluși și aromonie familială. Și asta nu doar de Crăciun…

Că e nevoie de momente de liniște și singurătate. După agitația de peste zi, când cei mici sunt în patul lor, să poți să fii doar tu. Și gândurile tale. Viața ta – să redescoperi sensul ei. Să îți faci timp să cugeți, ca Moromete pe prispa casei. Dacă nu ai un șemineu, poți face asta și lângă o sobă, sau pe o canapea, lângă calorifer. Sau la un foc de tabară…

Că e nevoie de perseverență. Când totul pare că se stinge – pune lemne pe foc! Mulți încep, puțini duc la bun sfârșit. Jarul acela care pare că nu mai are nicio putere… – pune-l la încercare! Vei vedea că poate aprinde imediat un butuc de lemn, dacă îl provoci.

Lecții de viață. La flacăra unui șemineu…